În seara asta nici eu, nici profetul
nu putem adormi.
El îşi plânge durerea de veacuri,
în Tanach,
pe o filă îngălbenită şi roasă,
eu plâng pe o terasă,
privind bolta înstelată.

De ce nu Te uiţi în urmă, ADONAI?
Aruncă măcar o privire
să vezi oasele albite
cum zac risipite
în nesfârşita pustie…

Nu Ţi-e milă de speranţele
celor putreziti în drumul spre Eben-Ezer?
Doamne, oamenii aceştia Te-au însoţit
la bine şi la rău.

Învie, ADON-ADONEINU,
oasele uscate şi descărnate!
Creşte-le carnea şi pielea,
ţese-le vinele,
şi toate destinele.

Doamne, uită-Te înapoi!
Aruncă măcar o privire!
Altfel nici eu, nici profetul
nu ne vom odihni.

( Bucureşti, Februarie – 2012; din volumul " Paşi printre pietrele Sionului " )