O, Doamne, rămâi cu mine!
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Soli Deo Gloria!  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Duverna in 08/02/2012
O, Doamne, rămâi cu mine!

O, Doamne, rămâi cu mine
Sunt nespus de păcătos,
Dar eu astăzi vin la Tine
Printre lacrimi şi suspine,
Domnul meu Isus Hristos!

Vin la Tine, cu speranţa
Că-ndurarea Ta cea mare
’Mi va aduce siguranţa,
Ce-mi va spori cutezanţa
În credinţa-mi salvatoare.

Doamne bun Tu niciodată
Pe nimeni n-ai depărtat,
Când înconjurat de gloată
Fiindu-Ţi calea aglomerată,
I-ai primit blând şi iertat!

Pentru viaţa lor murdară
N-ai trecut la judecată -
Prin sentinţa ca să moară,
Ci-n vorba blândă, uşoară,
Mila-Ţi, le-a fost acordată.

Pe cel mai cumplit altar,
Miel de Jertfă, Tu ai fost
Sus pe muntele Calvar,
Ca să dai un timp de har
Viaţa, să-şi aibă un rost!

Ai demonstrat că Iubirea
E mai tare decât moartea!
Astfel ne-ai dat mântuirea,
Prin fapt că neprihănirea,
Ea deplină Ţi-a fost partea!

Flavius Laurian Duverna
08 februarie 2012



Adevărat, prin neprihănirea Domnului Isus suntem văzuți și declarați neprihăniți, prin credință în jertfa Sa, avem mântuirea, împăcarea cu Dumnezeu și îndreptățirea față de Legea și Dreptatea lui Dumnezeu. Domnul să fie slăvit în veci!
Multă pace, har și binecuvântare!
Adăugat în 08/02/2012 de Ioanhapca
amin. Domnul să fie şi să rămână cu noi pentru totdeauna. Merită ca să trăieşti pentru a spune ,,O Doamne rămâi cu mine".
O zi binecuvântată.
Adăugat în 09/02/2012 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 885
  • Export PDF: 48
  • Comentarii: 2
Opțiuni