Decât să mă amărăsc

Doamne, cât mi-ar fi de greu
Dacă n-ai fi Tu cu mine!
Aş fi tristă tot mereu
Şi aş plânge cu suspine.

Pentru că privesc în jur
Şi văd numai nedreptate
Rele mult prea multe-ndur
Viclenii şi răutate .

Traiul pe acest pământ
S-a stricat atât de tare!
Nu mai avem nimic sfânt
Şi-ntunericul e mare.

Nu mai e nimic decent,
Minciuna e la rang mare,
Bunul-simţ e-acum absent,
Vedem doar destrăbălare.

Doamne, noi te-am obosit
Cu toate relele noastre,
Însă Tu ai ocrotit
Viaţa planetei albastre.

Căci aici, pe-acest pământ
Răsuna demult, odată,
Cor de îngeri, aducând
Vestea cea mai minunată:

“S-a născut Mântuitor!
El e Unicul ce poate
Să vă fie salvator
În eterna-I bunătate.”

Viaţa sfântă şi-a trăit
Ca şi om, în astă lume
Dar El nu ne-a osândit,
Ci a vrut să ne îndrume,

Să ne vindece de rău,
Să ne dea eliberare
Şi prin sfânt sângele Său
Să ne scape de pierzare.

Şi atunci era tot rea
Şi stricată omenirea
Dar El muri pentru ea
Să-i câştige mântuirea.

Azi, cu cât mai mult privesc
La lumea ce mă-nconjoara,
Cu atât mai mult doresc
În păcate să nu moară.

Decât să mă amărăsc
Că-n jurul meu toate-s rele,
Mai bine să Te slujesc
Cu toate forţele mele.

Decât să mă lamentez
Că nimic nu merge bine,
Vreau mai bine să lucrez,
Să Te-arăt lumii pe Tine.

Te rog, Doamne, să m-ajuţi
Să trăiesc în curăţie,
Să Te-arăt la cât mai mulţi
Şi să mă asemăn Ţie.