S-A AȘEZAT ÎN MINE O SFÂNTĂ-NCREDINȚARE

S-a așezat în mine o sfântă-ncredințare
Din clipa-n care Fiul venit-a să îmi dea,
La grelele-mi poveri, dorita ușurare
Și arme potrivite să-nving în lupta grea.

Am fost străpuns de zelul trăirilor supreme
Când am simțit fiorul cereștilor splendori
Și-am înțeles că Tatăl a vrut ca să mă cheme
În Țara Fericirii cu mult mai sus de nori.

De-atunci trăiesc prin harul ce mi-a atins ființa
Și-a pus-o-n armonie cu legi nepământești
Să nu mă mai doboare necazul, neputința
Să pot cânta cu patos: “Ce mare Doamne ești!”

Convingerea-mi formată în a credinței luptă
Îmi dă imbold pe cale, mă face fericit
Relația cu Cerul, nicicând, nu va fi ruptă
Căci sunt în Înfiere, de-a pururi, adâncit.

Știind ce răsplătire m-așteaptă-n veșnicie
Călătoresc spre zarea la care mult visez
Să pot să îmi mențin în scurta-mi pribegie
Credința confirmată în apa de botez.

George Cornici/ 17 Februarie, 20121