De-ar fi cu putinta, durerea sa mii sa cantareasca
Si-n cumpana, durerea sufletului meu sa mi sa puna
Si cate rugaciuni si lacrimi am varsat spre slava cea cereasca
Ar fi mai grea decit nisipul marii, cind i-l aduna o furtuna
Atit de grea mi-e crucea, si slabiciunea mea cea omeneasca.


De multe ori, suferinta mea,L-am intrista pe bunul Dumnezeu,
Si-n slova ce am scris-o cuvintele mi-au mers pana la nebunie
Singuratatea ma ucide, iar lacrimile-mi striga amaraciunea sufletului meu,
De ce asteasta me se-ntimpla? de ce aceastea toate Doamne mie?
Mai bine-ascundema-n tarina, si-atunci, cel mai in cistig voi fi doar eu.


De-as fi un vierme, un fir de iarba sau bobul de nisip loat de vint
As fi mai multumit, caci parte n-am decat de multa suferinta
Nici inima-mi nar suferi , nici nu Te-as intrista cu-al meu cuvant
Nici riuri de lacrimi n-as varsa, si n-as trai atat de multa umiliinta
Decit atit de trist, de singur, mai incastig as fi o Doamne in mormint.


Pirisul meu, in fiecare zi-mi intinde pocalul cu otrava ucigasa
Si-mi ride in fata ne-ncetat caci sunt satul, de mine-mi este sila
M-am saturat, pirisul meu e sarpele, cel vechi, cu-a sa privire patimasa
De-aceaia Doamne catre Tine strig, Te rog sa ai Tu mila
Nu pot sa ma ascund de fata Ta, caci Tu, zdrobesti pe cel cu inima trufasa.


Singuratatea ma zdrobeste, i-mi e de-ajuns, m-am saturat de-aceasta viata
Voi spune adevarul, si-Ti voi vorbi deschis de-amaraciune sufletului meu,
Calvarul singuratatii i-l traiesc, fie ca-i seara sau e dimineata
Necazul, suuferinta, durerea si singuratatea, cu toate au ajuns la apogeu
Adu o, Doamne-n viata mea cu-adevarat, cu ea sa-ncep o noua viata.

Doar, visele de noapte ma mai mingiie, dar ele nu-s decat desertaciune
Si visele in care-mi vad perechea, dispare ca un fum in negura adinca,
In zori, se-ntorc de unde au venit,dispar cu toate in genunne
M-am dezgustat chiar si de mine, singuratatea iarasi ma, maninca,
La Tine Doamne, nimic nu e prea mult, Te rog sa faci si pentru mine o minune.