Am rătăcit atâţia ani prin lume
Crezând că am destulă-nţelepciune
Crezând că sunt destul de împlinită,
Destul de mulţumită, fericită…
Dar totuşi, undeva-nlăuntrul meu
Era un gol lăsat de Dumnezeu
Un gol pe care îl ştiam,
Pe care numai aşteptam,
Să-l umplu cu iubire, dacă o găseam…
Şi-am căutat la oameni să găsesc
Nevoia de iubire să-mplinesc
Dar n-am găsit decât dezamăgire
Şi mult prea multă ne-mplinire
Şi ce-am să fac? m-am întrebat
Un’ să mai caut eu iubire?
Iubire să îmi torn în suflet? Unde oare?
Dar stai… căci iată… ca un susur blând,
O mână bate la o uşă… e uşa inimii… să o deschid?
Da, hai să-ncerc, mi-am zis,
Să aflu cine bate
La uşa inimii în miez de noapte?
Şi am deschis… şi iată-L
De-atâta timp mă aştepta …
El, Domnul, mă privise, mă veghea,
Şi Îşi dorea… ce mult dorea!
Să umple golul din inima mea…
Şi-am înţeles atunci că acel gol
Lăsat de Domnul înlăuntrul meu
Era de forma şi mărimea, de profunzimea şi-adâncimea
Iubirii Lui de Dumnezeu…
Dacă auzi şi tu că bate,
La uşa ta în miez de noapte,
Nu sta pe gânduri, nu mai aştepta,
Deschide-I şi pofteşte-L pe Domnul în inima ta,
Şi vei vedea cum viaţa toată
Va căpăta un sens, se va schimba,
Şi o nespusă fericire vei afla
Când Domnul îţi va da iubirea Sa.