La nuntă toamna

E zi de toamnă timpurie ,
Cu foşnet lin în ramuri de finic,
Cu ruginirea frunzelor de vie,
Cu ploaia care plînge pic cu pic.

Cu patru anotimpuri anul vine
Şi fiecare-i bun în felul lui,
În fiecare tindem spre mai bine,
Să nu ne-mbătrînească axa timpului.

Dar totuşi fără primăvară nu se poate
Şi după toamne lungi şi ierni cu ger,
Veni-va-n zbor un înger care poate
Să risipească norii de pe cer.

Din lunga cursa –a anilor demult
Luaţi-vă cu sine primăvara,
Şi chiar de-afară-I toamnă cu tumult –
Vă dăruiască Domnu-n suflet numai vară.

Cu El şi după ierni geroase şi pustii,
Apare-un ghiocel – o floare a speranţei.
E primavară-n munţi şi în cîmpii,
Nu-i loc pentru suspine în cadenţe.

Sunteţi doi ghiocei în mijloc de troian
Afară-i toamnă, iarnă, nu contează,
O primăvară-n suflet-ntregul an
Vă dăruiască Domnul – El veghează.

Şi chiar de nu topiţi un fulg de lînga voi,
Nu-I asta groaznic, fără de scăpare.
E important să nu pătrundă tomna în şuvoi,
Să ruginească frunze şi petale.

Şin cer cînd vom păşi pe bolţi de diamante
Vom revedea pe-Acela ce a dat,
Şi primăveri, şi toamne-n al Său plan,
Cînd omenirea-a binecuvîntat.

Păstraţi în inimi floarea ce se naşte,
Frumoasă, fragedă şi fără pată
Ca la sfîrşit s-o prezentaţi prin astre
L-Acela care pregăteşte o răsplată.