Inimă, ce te zdrobeşti

Inimă, ce te zdrobeşti
În naintea Domnului
Şi-n faţa Cuvântului,
La El liniştea găseşti
Dac-astfel te umileşti
În ţărâna pământului!

Ce eşti tu, în faţa Lui?
Tu de El ai fost creată
Şi viaţă, ţi-a fost dată,
Prin suflarea Duhului
Spre întregirea omului
Ca fiinţă prea curată!

Inimă, chiar aşa mică,
Creatoru-a pus în tine
Să cunoşti taine divine,
Gândul care se implică
În mistere ce s-explică
Nemaifiind ţie străine!

Chiar şi gândul de a şti,
Gându-acel-al veşniciei
Privind tainele-armoniei
Pentru-a-ţi se descoperi,
Din mistere cum vor fi,
’N ziua mare a bucuriei!

Pe Domnul Îl vei vedea
Inimă, chiar faţă-n faţă,
’N-acea dulce dimineaţă,
Când pe cer va apărea
Învăluit în splendoarea,
Fără nori, şi fără ceaţă!

Flavius Laurian Duverna
29 februarie 2012