doar pentru tine,mama
Autor: Tatiana Chitic  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de chitictatiana1983 in 29/02/2012
Pentru tine mamă…

Şi ninge lin pe ale tale tîmple,
Şi anii trec, şi trec ca o furtună
Azi este ziua mare care umple
Un vers întreg ce-ar vrea ceva să spună.

Cum nopţi la rind tu ne-ai vegheat suflarea
Cînd noi visam un vis de neuitat,
Despre-o bomboană, - mare-a fost mirarea –
Cît un pămînt,- nici nu ne-am aşteptat.

Cum zile-n şir ai fost aşa aproape,
Cum îmi erai un univers întreg,
Cum întrebările mi le ştiai pe toate,
Cînd în răspunsuri nu putusem să aleg.

Cînd te-aşteptam mai mult ca pe un soare,
La colţul străzii, jos pe gînduri dus,
Şi mă-ntrebam_ “Azi ce-o s-aducă oare?”,
Iar cînd veneai: “Azi, mamă, ce-ai adus?”

Era-ntrebarea noastră de rutină,
Ni se părea c-aşa e natural să fie,
Dar azi din ea, ca dintr-o cupă plină,
Se coace-o pîine mare de-amintire.

Se-ntoarce fila vieţii rînduri, rînduri,
Suntem azi mari şi cu-aşteptări măreţe,
Azi mamă pleacă-n zare multe crînguri,
De lacrimi, de dureri, de bucurii răzleţe.

Şi vrem ca întrebarea ce-o pusesem,
Cîndva-n trecut, la colţul străzii noastre,
S-o punem azi, să vezi, ce-ţi adusesem,
Noi, mamă, ţie din tezaurele noastre.

Să fie o comoară de-amintire,
O mulţumire mare cît un cer,
Un zîmbet pe-ale tale buze fine,
Copii tăi să-ţi spună: mulţumesc!

Fie ca Domnul să te binecuvinteze,
Cu un izvor curat cum e cristalul,
Cînd va veni El să te cerceteze,
Să fii curată ca mărgăritarul.

Ca-n cer să fie bucurie plină,
Să Îi cîntăm Acelui ce ne-a dat,
O mamă cu o inimă deplină,
Printr-însa El ne-a binecuvîntat!

a fost scrisa la aniiverasarea a 50 de ani a mamei sotului meu.
Foarte frumoasa. Domnul sa binecuvinteze toate mamele.
Adăugat în 01/03/2012 de brandusa
Proverbe 23:25
Să se bucure tatăl tău şi mama ta, să se înveselească cea care te-a născut. Domnul să vă binecuvinteze
Adăugat în 02/03/2012 de COSTELMARYA
Bune comparaţii, bune epitete şi ce mai... bună noră!
Adăugat în 04/03/2012 de lilihiticas
Statistici
  • Vizualizări: 2232
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
Opțiuni
Eclesiastul 11:9 Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată.