Am fost necredincios ca Toma!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Să fim așa cum vrea Isus!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 03/03/2012
Am fost necredincios ca Toma!


Am fost si eu cândva, ca Toma cel necredincios
Dar astăzi Te-am aflat şi eu Te-am cunoscut
Şi tot ce ai făcut, Tu spre al meu folos
M-a zguduit profund şi tare m-a durut

Pe zi ce trece, încep, mai mult să înţeleg,
Ce plină şi profundă este iubirea Ta,
Din tot ce văd acum, din jurul meu aleg
Şi vreau ce am mai bun, Ţie să îţi pot da

Eu, am parcurs treptat, trăirea vieţii Tale
De când ai hotărât să Te naşti, om să fii
Şi m-am oprit atent, în orice loc pe cale,
Atunci, am înţeles, mult m-ai putut iubi

Şi de la Tine vreau să-nvăţ, cu atenţie, mereu
Ca zi de zi să pot să mă transform mai mult
Pe primul plan în viaţă, Tu să fii Domnul meu
Iar celui ce mi-e semen, necazul să-i ascult.

Să pot să îl iubesc, de acum, ca pe un frate
Nicicând, ca el mai mare, deloc să nu mă cred
Necazul lui să-l simt şi să-l sprijin în toate
Şi-n ochii lui mereu, pe Tine să Te văd

Să îl ajut aşa, cum mie mi-ar plăcea,
Dacă aş fi-n necaz, alţii să mă-nţeleagă
Să îi dau si eu lui, ce de la alţii aş vrea,
Ca binele din rău, sa poată să se vadă

Şi cu înţelepciune, mă pun în locul lui
Şi stau şi mă gândesc, eu cum aş proceda?
Eu, m-aş lăsa condus de Duhul Domnului?
Sau, aş mai sta pe gânduri şi aş mai ezita?

Putere aş mai avea ca să fiu înţelept?
Să mă încred în toate, numai în Domnul meu?
Sau, poate aş fii convins, că eu pot ţine piept
Şi singur pot sa scap, de tot ce este greu.

Şi unii în loc la alţii, cu toţi ca să ne punem,
Aşa, putem vedea de suntem credincioşi
Iar vorbe ce sunt grele, nu trebuie să ne spunem,
Smeriiţi să fim, umani, mai buni şi mai miloşi

Căci oricare dintre noi, am mai putea cădea
Şi atuncea am dori ca toţi să ne înţeleagă
De zilnic, rugăciunea noi o vom neglija,
Căderea noastra începe, încet, ca să se vadă

Cu noi, să fim atenţi şi să fim mai serioşi
Perseverenţi să fim, în dragostea găsită
Să ne rugăm cu râvnă şi să fim mai zeloşi
Ca rugăciunea noastră, să fie-n Cer primită.

Să nu încetăm o clipă, să ne rugăm mereu
Pentru acei ce cad, sau care rătăcesc,
Să ne rugăm la Tatăl, la bunul Dumnezeu
Ca mult să se îndure, de cei care greşesc

Putere înzecită, Isus ca să ne dea
Să fim ca El în stare şi mult ca să iubim
Pe cel de lângă noi, să îl putem ierta,
De vrem ai Lui copii, mereu să ne numim.

Şi să uităm de rele, dacă ne-ar fi făcut,
Să îl iertăm din suflet, cu milă şi simţire
Chiar dacă din inimă, rău, poate ne-ar fii vrut
Noi, lui, ca să putem, să-i dăruim iubire

Să fim după tiparul cel drept a lui Isus,
El, primu-n viaţa noastră de acum, mereu să fie,
La Cerurile înalte noi vrem s-ajungem, sus,
Şi să putem trăi, cu Domnu-n vesnicie.

Amin

Câmpia Turzii, 1 martie 2012
Domnul să aibe milă de noi.
O, da, avem mare nevoie de puterea de a ierta se greşeşte atât de mult... şi noi greşim în multe feluri, Domnul să ne umple de dragoste, căci altfel nu vom putea fi lângă El! fii binecuvântată pentru această frumoasă şi sinceră lucrare, multă pace
Adăugat în 03/03/2012 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 3057
  • Export PDF: 14
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni