Mi-e dor de Tine Doamne, de izvorul,
Ce-ai revărsat din lumea Ta de vis,
Mi-e dor să simt din nou acut fiorul,
Ce m-a străpuns când alungat-ai norul,
Lăsând în schimb, crâmpei din paradis.

Plouat-ai peste mine cu iubire,
În picuri mari de lacrimă albastră,
Mi-ai arătat că eşti desăvârşire,
Că Tu eşti har, speranţă şi-mplinire,
De-aceea ai venit în lumea noastră.

Lăsat-ai Doamne cerul şi splendoarea,
Dispreţuit ai fost şi părăsit,
Ai îmbrăcat calvarul şi sudoarea,
Vuia pământu-ntreg, cerul şi marea,
Când pentru mine Doamne, ai murit.

N-am înţeles atunci, că îndurarea,
S-a întrupat să moară, să dea Viaţă,
Mă minunez, mă prinde contemplarea,
Văd curcubeie cum inundă zarea
Şi un Luceafăr Sfânt de dimineaţă.

Şi mă proştern la poala Crucii sfinte,
Având un Stâlp de foc luminător,
Un nor ce cerne ploaie de cuvinte,
O Carte plină de învăţăminte
Şi-un Duh PreaSfânt prezent si veghetor.

Mi-e dor să Te revăd, să-Ţi urmez paşii,
Aş vrea să şterg trecutul meu pagân,
Cuvântul Tău să-nlăture vrăjmaşii,
Să-ngenuncheze potera şi laşii,
Tu să domneşti, să fii în veci Stăpân!

04/03/2012, Deva- Lucica Boltasu