Cât ne-om opri în drumurile Vieţii
Vom înţelege-un lucru important:
Trecând pe lângă marginile pieţii
N-am risipit valoarea de talant.

Fiindcă am păşit pe-această Cale,
Dar nu am stat milogi şi am cerşit
Şi din decoloratele mantale
La tot pestriţul lumii am privit.

Nimeni nu s-a dorit închis în casă
Ca mucegaiu-n inimi să ne dea,
Zi de era ori noapte-ntunecoasă
Noi am păşit cărarea ce chema

Spre-un mai azur, spre-o mai nemărginire
Lumina din lumină întâlnind
Nu cu cuvinte goale de iubire
Ci-n starea ei trăind şi respirând.

Nu ne-ncurcară roluri de pe scene
Unde te-nveţi ca să zâmbeşti frumos,
Iar singur în purtările obscene
Credinţa strangulezi pentru folos.

De-aceste vânzoliri cât mai departe,
Fără cărturării în legământ,
Nu am rostit cu buzele doar:”Frate!”
Ci fraţi am vieţuit pe-acest pământ.

De-aceia când ne-oprim câte odată
Să ne-odihnim la margine de drum,
Ne bucurăm – n-am îngropat talantul
În odioasa fală de duium.