ÎN BRAȚELE IUBIRII

Îmbrățișați, duios, de dragostea ardentă
Ce tocmai de la Tatăl s-a coborât la noi
Putem să ne desprindem de starea existentă,
Putem respinge plânsul și cel mai greu puhoi.

Ne-a cucerit cu gesturi de-aleasă vrednicie
Când a venit din slavă s-arate har divin
Și-atunci am înțeles că și în veșnicie
Va fi cu noi să-ncânte tot Raiul pe deplin.

Să plece ea vreodată? Să lase răni profunde?
O, e cu noi tot timpul! O, cine e ca ea?
Când vin spre noi, turbate, netrebnicile unde
Îndepărtează teama și apăsarea grea.

Nimic n-o poate-abate de la menirea-i sfântă
Atașamentul ei spre Cer ne dă elan
E dulce alinare când ființa se frământă,
Ne-ajută să-mplinim dumnezeiescul plan.

E flacăra nestinsă ce-ntruna ne ghidează
Cu tandrele-i atingeri, cu glasu-i captivant
Nu doarme niciodată, întruna ea veghează
Să știm, în pribegie, ce-i sfânt și important.

În brațele iubirii suntem fără-ncetare
E locul cel mai sigur, e-al nostru adăpost
Candoarea ce emană din sfânta ei suflare
Ne-a dat încredințare, sfințenie și rost.

George Cornici/7 Martie, 2012