Atat Te-am cautat Isuse,
amarat si trist in sufletul meu,
ratacind prin dorinti nesupuse...
azi alergam, dar maine, ma taram...
Esti viu, esti viu,
acuma vad, acuma stiu,
esti viu, esti viu
pentru mine esti viu!
O Isus, o, Isus,
melodia ce-o am de compus,
cateodata e trista, cateodata falsa,
insa stiu ca Tu, Doamne,
cantul meu corectezi.
O s-ajung oare, Doamne,
ca sa cant cum vrei Tu?
Pentru ca eu mai strecor,
de la mine cate-o nota,
si-apoi vad ca nu mai bate,
cantul meu cu cel din Carte,
si asa de greu imi pare,
ca sa schimb a mea cantare...
Insa stiu ca ai rabdare,
findca esti un bun profesor.
Uite... Doamne-Ţi cer iertare,
fiindca iar, falsific de zor,
nu-s atent la Dirijor...
Fiindca eu, Doamne, eu...
sunt asa de satul de mine,
vreau sa cant si mi-e rusine,
ca nu cant la fel ca Tine.
Ma cuprinde indoiala,
si se face iarasi noapte;
Doamne, stiu ca esti aproape,
insa nu-Ti mai simt prezenta...
O, asa sa fie oare?
Vrei sa vezi ce am sa cant?
Cand sunt singur, si deoparte?
Ce sa cant?
In ceata asta nu mai pot citi nici versul,
despartit de Tine Doamne,
eu nu pot sa-mi aflu mersul.
Iata, Doamne! Vreau sa tac...!
Dar cantarea Ta-mi rasuna in urechi,
si-o am in cap,
si nu pot ca sa mai scap,
si nu pot ca sa n-o cant...
Si-am s-o cant cu voie buna,
si-am s-o cant cat pot de tare!
Şi-am s-o cant cat oi trai,
fie jos, fie-n picioare,
si-am s-o cant in vesnicii,
la tronul Tau de indurare;
Pan' atunci o cant plangand,
dependent total de Tine,
si-acum nu-mi mai e rusine,
fiindca vad ca si Tu plangi...
O, nenorocitul de mine,
vreau sa-nvat cantarea bine,
asta-i tot ce imi doresc:
Doamne, vreau sa Te iubesc!