Sunt ferm convins c-orice durere ce-a tot lovit ființa mea,
E doar un plus de mângâiere ce-l voi primi în slava Sa.
Acolo orișice suflare ce pe pământ a suferit,
Va ști mai mult ca niciodată cât Domnul slavei a iubit!

Pe străzi de aur, în splendoare vor alerga cei ce cândva
Pe-acest pământ cu-ale lor picioare au vrut, dar n-au putut umbla;
Din gura celor ce o dată un sunet nu s-a auzit
Va răsuna în veșnicie: „Osana Mielului slavit!”

Martiri ce pentru-a lor credință la sărbători pe-arene dați,
Și sub priviri răzbunătoare zdrobiți de dinți înfometați,
La Tine, Doamne,-n măreție, unde ce-i drept va triumfa,
Ei îmbrăcați în haine albe la pieptul Tău s-or bucura!

Nu mai e mult, vara-i aproape. Sub ochii noștri a-nverzit
Smochinul ce a fost o dată uscat de vremuri și pălit.
Strigăm ca Ștefan altă dată loviți de pietre și noroi:
„Te văd Isus, Te văd în slavă, cum aș putea să dau 'napoi ?!

Am haina albă, și cu lacrimi aștept pe Domnul preaiubit,
Pe Cel ce-a spus că pentru mine un loc în cer a pregătit.
Dar tu ce-asculți aceste toate, ești tu copil de Dumnezeu?
Ce te așteaptă după moarte, iubirea Lui sau chinul greu?

Poți fi iertat de orice vină, mai este loc la crucea Lui,
Nu-i bine-n lume să-ți pierzi viața, mai bine-n mâna Lui s-o pui.
De faci așa, la judecată, iubitul Miel, Isus Cristos,
Te va privi și îți va spune: „Vino, rob bun și credincios!”