Stăteam cândva și Te-ascultam

Stăteam cândva și Te-ascultam
Cum mă chemai la mântuire...
Eram uimit că Te-auzeam
Vorbindu-mi mie cu iubire...
Ce frică, Doamne, mai simțeam
Și totuși câtă bucurie!

Nespus de mult mi-ași fi dorit
Să îngenunchez strigând –„Stăpâne,
Îți mulțumesc că ai venit
Și Te-ai jertfit Tu pentru mine!”
Dar râvna mi s-a împotmolit
În fastul firii de rușine.

Doream, dar nu m-am aplecat...
Parcă aveam un sac în spate
Și lanțuri mă țineau legat...
Din suflet Îți dădeam dreptate
Și îmi doream să fiu salvat,
Dar n-am găsit vreo demnitate

Și nici valori să-aleg ce-i bine...
Dar Tu îmi cunoșteai dorința
Și Te-ai aplecat spre mine
Îndepărtându-mi neputința.
Așa am putut veni la Tine
Și Ți-am predat toată ființa!

11/03/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)