De-atâtea ori Ţi-am pus pe faţă
Lacrimi fierbinţi, de întristare,
Prin nestatornica-mi viaţă
Vânzându-Te cu-o sărutare.
De-atâtea ori prin pofte rele
Te-am biciuit fără de milă,
Când m-am lăsat târât de ele
Cu-o atitudine ostilă.
De-atâtea ori bătut-am cuie
În palmele-Ţi atât de fine,
Când pe-a credinţei cărăruie
M-am lepădat Isus, deTine.
De-atâtea ori pe fruntea-Ţi blândă
Ţi-am pus mănunchiuri mari de spini
Rostind cuvinte de osândă,
Unindu-mă cu cei străini.
De-atâtea ori Ţi-am dat Calvarul
Să-L sui plecat sub crucea tare,
Şi Te-am forţat să bei amarul,
Trăind ‘n-adâncă nepăsare.
Prin vorbe, fapte, gând, simţire
Ades lovit-am coasta-Ţi moale
Şi nu Ţi-am arătat iubire
Călcând smerit pe-urmele Tale.
De-atâtea ori în suferinţă,
În patimi grele şi-n durere
Adus-am veşnica-Ţi fiinţă –
Întâia pârgă-n Înviere.
O, iartă-mi tot păcatul, Tată,
Aşa cum ai iertat tâlharul
Şi-ajută-mă ca niciodată
Să nu-Ţi mai readuc Calvarul.
12 martie 2012
http://pauladita.wordpress.com/