Să nu te temi de vrăjitori
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Străbătând pustiul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de brandusa in 17/03/2012


Numeri 23:21,23:

“El nu vede nici fărădelege în Iacov, nici răutate în Israel”.
Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel”.

Dacă te-crezi în Dumnezeu,
Blestemul nu te-atinge
Şi uneltirea celui rău
Deplin o vei învinge.

Asupră-ţi de s-ar arunca
Vrăjmaşi fără de număr
Să nu te temi, te va purta
Iehova pe-al Său umăr!

Oricât de mult se vor lupta
Duşmani să te distrugă,
Hristos te-o binecuvânta
Şi ai să-i pui pe fugă.

Domnul nu vede niciun rău,
Nicio nelegiuire
În cei ce sunt poporul Său,
Pentru că din iubire

El prea iubitul fiu şi-a dat
Ca să primim iertare
Şi-apoi ne-a binecuvântat
În îndurarea-I mare.

Chiar dac-ar fi vre-un Balaam
Ce vrea să te blesteme,
Tu eşti urmaş al lui Avraam,
De-aceea nu te teme!

Rămâne binecuvântat
Cel ce-i iubit de Domnul.
Oricât ar fi de-nverşunat,
Neputincios e omul.

Să nu te temi de vrăjitori,
De cititori în stele
Şi nici de cei descântători
Sau ursitoare rele.

Când porunceşte Dumnezeu
Şi-un animal vorbeşte.
Pe-acel ce vrea să-ţi facă rău
El, Domnul, îl opreşte.

Deci să privim la Dumnezeu
Cu inima curată
Şi nu ne-o face niciun rău
Nimeni şi niciodată.

Fiţi binecuvântată soră pentru aces îndemn transpus în versuri clare, ziditoare, multă pace!
Adăugat în 17/03/2012 de floridinmaracineni
Foarte adevărat! Cel ce se încrede în Domnul nu va fi lăsat niciodată de rușine! Forțele răutății și duhurile rele nu sunt deloc de ignorat pt. că sunt o forță imposibil de biruit! Singura noastră posibilitate de a trăi biruitori este ÎN HRISTOS: Acesta este locul unde suntem la adăpost și în siguranță! Foarte bine abordat acest subiect și foarte clar prezentat în versuri alese și armonios alcătuite. Fii binecuvântată!
Adăugat în 17/03/2012 de Ioanhapca
Doar citind câte un capitol pe zi din Biblie, nu-l poți ține pe diavol la distanță. Dar, punând în practică, zi de zi ceea ce citești, se va îndepărta singur de tine!
Adăugat în 17/03/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1091
  • Comentarii: 3
Opțiuni