"De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire. " (Ezechiel 18: 30)

De ce-a costat atât de mult un zâmbet
Şi un cuvânt să spui celui căzut?
Nepăsător treceai, în al tău umblet,
Nu te-ai gândit că omul e pierdut.

Nu ai simţit şi tu măcar o clipă,
Jeratecul ce-l mistuia tacit,
Ţi-ai zis în sine, vorba e risipă
Şi ai plecat pe drumul tău grăbit.

Nu ai văzut durerea în cascade,
Ce-i mutila şi trupul şi simţirea,
Ţi-ai zis “nu-i treaba mea, sunt cumsecade! ”
Şi ai plecat fără să-ntorci privirea.

Ai spus în gândul tău: “este un nimeni! ”
Te-ai scuturat de silă şi scârbit,
Uitat-ai de iubirea pentru semeni
Şi cât de mult la rându-ţi ai primit.

Nu te-ai gândit atunci măcar puţin,
Că deseori ajunge un cuvânt,
Să-influenţezi o viaţă, un destin,
Prin fapta ta, condus de Duhul Sfânt.

Tu te-ai ferit, având slogan doctrina:
“Tovarăş nu-s cu hoţi şi cu tâlhari! ”
Sub un obroc ai pus atunci lumina,
Deşi ai vrut curat şi sfânt să pari.

Cu ce drept judeci te întreb fârtate,
Când ştii că şi tu cazi şi că eşti slab?
Mai bine e să ierţi şi ca un frate,
Să sari în ajutorul lui degrab.

Degeaba ai credinţă şi nu-s fapte,
Curat îţi spun, credinţa ţi-a murit,
Trezeşte-te, desparte-te de noapte,
Vei înţelege-atunci unde-ai greşit.

Isus Cristos a pus în noi Lumina,
Moştenitori suntem la Tatăl Sfânt,
Să suferim cu El, căci toată vina,
A luat asupra Lui, cu legământ.

Nu judeca, noi nu avem puterea,
Să dăm verdicte, Tatăl Dumnezeu,
E Cel ce ţine slava şi mărirea,
Întinde mâna semenului tău!

Şi de nu poţi să faci o faptă bună,
Măcar te roagă, nu fii fariseu,
Luminători avem, soare şi lună
Şi fiecare-şi are rostul său.

Aşa şi noi vase de lut şi tină,
Am fost creaţi, ne-a hărăzit Olarul,
Unii mai tari, să poarte-n ei Lumină,
Iar cei mai slabi, ruşinea şi calvarul.

18/03/2012, Barcelona-Lucica Boltasu