O, Galateni, vă duceţi prea departe…
De ce uitaţi că Domnul a-nviat?
Vă socotiţi azi mîntuiţi prin fapte,
Dar Duhul prin credinţă vi s-a dat.

Voi v-aţi făcut aşa fără de minte,
Aţi început să faceţi ce voiţi…
Nu ascultaţi Cuvîntul care spune:
- Cu firea păcătoasă s-o sfîrşiţi.

De ce dar suferit-aţi voi atîta,
Ca să pieriţi acuma pîngăriţi?
De ce respinge-ţi astăzi pocăinţa,
Şi la Isus nu vreţi să mai veniţi?

Veniţi, şi ca Avraam plecaţi genunchii,
Aduce-ţi-i în dar ce-aveţi mai drag,
Se bucură de jertfa rugăciunii
Din inima ce e deschisă larg.

Scriptura spune că Avraam se duse,
Cu fiul drag, ca jertfă să îl dea,
Pentru că el în Dumnezeu crezuse
Ca Cel Puternic viaţa să-i redea.

El este Tatăl celor buni şi vrednici,
Care la Domnul cugetă mereu,
Iar dincolo de moarte vor fi sfetnici
La tronul veşnicului Dumnezeu.

Credinţa sa fusese socotită
Dreptatea mare-n faţa Domnului,
Vrednic de fapta sa neprihănită
Primi făgăduinţa cerului.

Făgăduinţă, har şi binecuvîntare
Pentru sămînţa sa ce e-n Hristos,
Ce prin credinţă au primit iertare
Iar drumul faptelor le este luminos.

Luptaţi şi voi să fiţi în turma sfîntă
Şi să priviţi splendoarea cerului,
Răbdaţi acum, aici, orice ispită
Pentru distinsa slavă a Mielului.

Să nu rămîneţi ca odinioară,
Cînd încă nu ştiaţi de Dumnezeu,
Acum şi dracii cred şi se-nfioară,
Dar fapta şi-o îndreaptă înspre rău.

Credinţa şi cu fapta merg alături,
Şi nu ai dreptul ca să le desparţi.
Faptele firii poţi să le înlături,
Iar Roada Duhului e de dorit s-o cauţi.