Înstrainată pe cărare,
Privesc spre veşnicie-n zare!
Sunt un ostaş rănit în post,
Ce-a vrut să afle-al vieţii rost.
Am vrut să fiu al tău străjer,
Dar m-a lovit un lăncier.
Eu am sărit, am vrut s-ajut…
El m-a zărit o clipă fără scut
Si m-a lovit puternic cu furie,
Să mă doboare pentru veşnicie!
Ostaşul cade, dar el se ridică
E antrenat, el nu cunoaşte frică.
Acum îmi pare totul un coşmar
Ce se întâmplă pare ireal!
Doream doar rănile în jur să leg,
Dispreţul nu i-l înteleg!
Luasem armătura pentru luptă
Ca să dobor a iadului redută.
În ambuscadă, haos s-a făcut,
Amarnic m-a lovit, până-am căzut.
Rănită, m-a lăsat acolo jos...
Spunând, că este voia lui Hristos.
Rănită, înarmată, sângernd,
Mărşăluiesc cu veşnicia-n gând.
Mergând pe calea către cer,
Chiar de-s ranita, nu disper,
Ci mă-narmez mereu cu sârguinţă
Şi lupt ca să păstrez a mea credinţă.
Acolo sus la veşnicul festin,
Răsplată pentru toate voi primi, amin!

Zalau 15 Martie 2012