Un fir roş străbate bolta către zarea cea albastră,
Care-anunţă că-n curând, zorii sunt, de partea noastră.
Strigă voci de pretutindeni, strigă tare şi-n surdină,
Cum că mult Iubitul Mire poate-oricând de-acum să vină.

Un fir roş străbate cerul împânzind şi nori şi ceaţă,
Anunţând cu vehemenţă că-n curând e dimineaţă.
Unii strigă şi la radio, răguşind la microfoane,
Prevestind că Domnul vine, să răpească, milioane.

Poate-ţi va pleca copilul, ori iubita ta soţie,
Ori o rudă, vreun prieten care-ţi povesteau şi ţie,
Că e rău să ţii la firea ce dorea cu precădere,
Să se-ncreadă doar în lucrul, ce-l avea, doar prin vedere.

Nu aş vrea să te-ngrozesc dar privind în jur dezmăţul,
Dă-ţi viaţa lui Isus să nu-ţi plece... numai, soţul!
Să nu plece-atunci doar mama, ori o noră credinciosă,
Iar pe tine să te lase c-ai fost rea, religioasă!

E posibil, la Răpire, foarte mulţi să se-ngrozească,
Din aceia ce ziceau că e timp să se căiască.
Tu te roagă şi priveşte la Fiinţa cea eternă,
Până tot pe mapamond o să cadă jos în bernă.

Nu e mult şi iată-L vine! Paşii Lui se-aud prin spaţii,
Ca să vezi că iarăşi vine, nu ghici prin constelaţii!
Tu citeşte-al Său Cuvânt privind lumea mondială,
Şi-ai să vezi cum se-mplineşte, măturând orice-ndoială.

Sunt puţini acei ce-aşteaptă şi Te strigă, Sfinte Ava,
Dar noi suntem din aceia ce-Ţi dorim mărirea, slava.
Iar acum, noi ne proşternem, înaintea Feţei Tale,
Şi strigăm: Isuse, vino! Te-aşteptăm, cu osanale.