Lumină din Lumină!
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: Vreau să Te laud  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 28/03/2012
Lumina Ta, Tu s-o pui în mine
Ca să se vadă azi că sunt a Ta
Să ard....din dragoste de Tine
Ca o, flacără mare ce cuprinde
Orice împrejurime-n calea sa.

Pune sfânta-Ţi Lumină-n mine
Ca pomul cunoaşterii să fiu
Căci Adevărul Doamne-i la Tine
Şi-orice-ntrebare mi se pune
Fără Tine să răspund, nu ştiu.

Şi iar Te rog să-mi dai Lumina
În faţa mea, să mă călăuzească
Şi linişteşte-mi Doamne Tu inima
Că mi-ai iertat acum şi mie vina
Cu dragostea-Ţi dumnezeeiască.

Doamne! Orice om e păcătos
Niciunul, nu este făr-de păcat
Oh, doar singurul Isus Cristos
Cel plin de Har şi-atâta de milos
Era, Cel mai bun şi mai curat.

Isus, El pentru noi era Lumină
Dar n-au vrut să-L recunoască
Năvală-au dat ca să Îl prindă
L-au acuzat, fără de nici o vină
Şi-a acceptat să se jertfească.

Oh, Tu eşti Lumină din Lumină
O Isuse Dumnezeule Adevărat
Eu şi numai eu Îţi sunt de vină
Pentru toţi acei spini din cunună
Şi totuşi, eşti Cel ce m-ai salvat
Mi-ai şters păcatul, m-ai iertat.

Nănău Adinuţa
28.03.2012 Firenze


Amin. Domnul să ne ajute să fim lumină în societate și-n orice loc ne va purta pașii și să ajungem prin harul și îndurarea Lui să strălucim ca stelele în veci de veci în Împărăția Cerurilor.
Domnul Dumnezeu să-ți înmulțească harul de a compune și scrie pt. slava Sa și să te binecuvânteze neîncetat!
Adăugat în 29/03/2012 de Ioanhapca
părerea mea personală este că a ne recunoaşte starea este cea mai mare calitate a unui creştin, nevoia după Mântuitor, dacă o simţim neîncetat, vom avea bucuria de a fi învăluiţi în sfânta-I lumină "în lumina Ta vedem Lumina" - ai primit şi azi un mesaj deosebit, bogat în îndemnuri după Cuvânt, de asemeni poezia este frumos construită, fii binecuvântată sora Adina cu măiestrie artistic duhovnicească şi nu uita unul din devizele mele: "Dumnezeu satură după dorinţă!"
Adăugat în 29/03/2012 de floridinmaracineni
Statistici
Opțiuni