Matei 13:23 „Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”

„Pământ de flori, pământ de flori!”
Striga în gura mare
Azi-dimineaţă, de cu zori
Pe străzi, o vânzătoare.

Pentr-un bănuţ neînsemnat
Primeai o pungă plină
Cu mraniţă, pământ bogat,
Să poţi să-ţi faci grădină

Chiar şi-n balconul tău cel mic,
Ori sus, la cap de scară,
Să guşti şi tu, măcar un pic,
Din dulcea primăvară.

Şi-n a ta inimă, Hristos
Ar vrea să pun-o floare,
Însă pământul e pietros
Şi chiar dacă răsare,

Ea n-o să poată odrăsli,
Căci rădăcini nu are!
Îndată se va ofili
Şi ai s-o vezi cum moare.

E-adevărat că uneori
Solul inimii noastre
E prea sărac să crească flori
Şi-avem flori doar în glastre.

Cu ele zilnic ne minţim
Că viaţa-i sărbătoare
C-un fals parfum ne ameţim
De visuri trecătoare.

Aruncă vechiul pământ jos
Din inima-ţi pietroasă
Şi vino iute la Hristos!
Apoi, pe El îl lăsă

Să pună-n loc un bun pământ
În care pot să crească
Florile sfinte din Cuvânt
Şi-apoi să înflorească.

Parfumul lor va desfăta
Pe cei de lângă tine
Şi nici nu se vor mai usca,
Vor creşte mult şi bine

Până intra-vei fericit
În minunata ţară
Unde cresc flori necontenit,
Că-i veşnic primăvara!