Păstorul meu
Autor: George Cornici  |  Album: Stropi de binecuvântare  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 31/03/2012
PĂSTORUL MEU

Păstorul meu e-atât de bun
Nu mă înșeală niciodată
Cu El pe drum comori adun
A Lui privire-i minunată.

Îmi dă ce nimeni nu îmi dă:
Alin în vremuri de restriște
Și la necaz cu mine stă
Și-n clipele cele mai triste.

Mă-ncurajează cu-n cuvânt
Ce e rostit cu omenie
Când vine vreun puternic vânt
Îmi dă mai multă energie.

Ce sfaturi bune! Ce chip drag!
E Prietenul ce-mi vrea mult bine
Călătorim spre un Meleag
Al fericirilor depline.

În paza Lui mă-ncredințez
Căci demnitatea mi-o respectă
Mesaju-I sfânt îl promovez
Precum și dragostea-I perfectă.

Pân’ la mormânt cu El voi fi
Și-apoi cu El o veșnicie
O, ce supreme bucurii
Trăiesc cu El în pribegie!

Păstorul meu e-atât de bun
Pe răni balsamul îl așează
Pe pieptul Lui eu capu-mi pun
Și chipul mi se-nseninează.

gc/28 Martie, 2012


O poezie minunată, care inspiră multă încredere în marele nostru Păstor Isus Hristos, cel care ne-a iubit şi ne-a mântuit prin Jertfa Sa sublimă. Multă pace şi binecuvântări cereşti!
Adăugat în 01/04/2012 de Duverna
Statistici
Opțiuni