Urca pe munte…
Sa vezi splendoarea de dincolo
Splendoarea Canaanului.

Urca pe munte…
Sa fii la un pas de Eden
Sa-ti oglindesti privirile-obosite, pe maretia orasului vesnic...
Sa intelegi ca viata nu-i frangere de drum, nici sfasieri de timp si nici sfarsit de noi...
Ca ceea ce se pare incheiere, e numai inceput
Ca-n zarea ce se stinge, se infiripa zorii vesniciei, cu revarsari de fluvii de lumina.

Urca pe munte…
Numai pe varf de munte poti pricepe,
Ca nu esti doar un bulgare de tina, ci colt de cer, farama de divin, de vesnicie.

Urca pe munte…
Pe muntele credintei, pe stancile sperantei, pe crestele fagaduintelor minune,
Privirile tale sa planga fericite, oprite de maretia patriei promise.

Urca pe munte…
Chiar obosit de anii ce te-asteapta, de tamplele carunte, de bratele in durere frante, de fruntea-nsangerata si de picioarele ranite…

Urca pe munte…
De nu se poate altfel, urca-n genunchi,
Chiar daca sufletul ti-e sfasiat de ne-mpliniri, de cautari zadarnice, de doruri risipite.

Urca pe munte…
Chiar daca-ti pare aspra, fara sens, cararea ce te poarta catre culme,
Chiar daca pasii simt prapastiile fricii
Chiar dac-auzi suvoaiele de lacrimi salbatice vuind…

Urca pe munte…
Ele curg la vale, din ce in ce se-aud mai jos, dezamagirile si plansul
Din ce in ce e mai aproape cerul…

Urca pe munte
Acolo-ti cad pe fruntea de vapaie, stropi de balsam de paradis
O implinire-a armoniei, ce-o-ncerci acuma fara rost, acolo-n varf de tot.
Aripi in loc de pasi incatusati,
In loc de mers, e zbor netulburat…

Urca pe munte…
Si sub vegherea ingerilor buni,
Acolo sus, ce-i pamantesc din tine sa se stinga
Si sa te-aprinzi pe bolta vesniciei ca o stea nemuritoare.

Acolo sus, pe muntele credintei,
Pe muntele Golgotei,
Spre dincolo, spre Dumnezeu.



-Amin-