Să intri şi să moşteneşti

Deuteronom 2:2,31: “Domnul mi-a zis: “Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta... să iei în stăpânire ţara şi s-o moşteneşti.

Ajunge de când ocoleşti
Mereu acelaşi munte!
Atât de îndărătnic eşti
Şi răzvrătit în multe!

Domnul ţi-a spus ca să păşeşti
În ţara minunată
Duşmanii toţi să-i nimiceşti
Dar n-ai vrut şi-acum, iată,

A trebuit să rătăceşti
Fără de scop prin lume
Să rabzi, să suferi, să cârteşti,
Să uiţi de bunul nume

Ce ţi-l facusei ascultând
A Domnului solie.
Prin semne şi minuni umblând
Ai fost scos din robie.

Dar mult prea repede-ai uitat
A Domnului poruncă
Şi mana sfântă ce ţi-a dat
Şi apa cea din stâncă.

Ajunge c-ai cutreierat
În lung şi-n lat pustia!
Neascultand, ţi-ai arătat
Adânc, nimicnicia.

Fiindcă la ceasul hotărât
N-ai vrut să intri-n ţară,
Te-ai răzvrătit şi te-ai temut
Şi ai rămas afară.

Uitând că Domnul te-a păzit
De şerpi şi de jivine,
Că drumul nu te-a obosit,
Nu s-a-nvechit pe tine

Nici haina care te-a -mbrăcat
Şi nici încălţămintea,
Că sănătoase Ţi-a purtat
Şi sufletul şi mintea.

E vremea ca să biruieşti,
Să nu mai ai vreo frică,
Să intri şi să moşteneşti
Ţara, deci te ridică

La lupta sfântă, unde-ai fost
Chemat şi de-astă dată.
Să-ţi împlineşti al vieţii rost,
Să nu cazi niciodată!