Nimic să nu adăugaţi
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Străbătând pustiul  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de brandusa in 06/04/2012
Nimic să nu adăugaţi

Deut.4:2: “Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru aşa cum vi le dau eu.”
Apoc.22:18,19: „ Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”


„Nimic să nu adăugaţi
La legea ce-a fost dată,
Dar tot nimic să nu tăiaţi
Dintr-însa, niciodată.

Cuvântul care-a fost rostit
Rămâne în picioare;
Cel ce-i de Domnul alipit
În veci de veci nu moare.

Căci mort nu-i nicidecum acel
Ce trupu-şi părăseşte,
Ci cel care deşi e-n el
Cu Domnul nu trăieşte.

Departe stând de Creator
Şi de iubirea-I mare
Nici azi şi nici în viitor
El nu va sta-n picioare!”

Asemenea învăţături
Rosti Moise, proorocul.
Cuprinse-s toate în Scripturi
Şi au fost spuse-n locul

În care Moise s-a urcat
Cu Domnul, sus pe munte
Să vadă locul minunat
Şi glasul să-I asculte.

Aceleaşi vorbe ni le-a spus
Şi nouă,- a doua oară,
Cel ce pe pieptul lui Isus
A stat odinioară.

Nici noi să nu scoatem nimic
Din revelaţii sfinte,
Nici să n-adăugăm nimic
La sfintele cuvinte.

Şi drumul nostru s-o sfârşi,
Ţara de sus e-aproape!
Fie-n văzduh ne va răpi,
Fie-om paşi prin ape.

Iordanul nu ne-o-nfricoşa,
Elanul nu ne-o frânge.
Credinţa îl va despica
Şi viaţa va învinge.

Veniţi pe munte, să privim
Frumoasa noastră ţară!
Acolo iarna o sfârşim,
Intrăm în primăvară!




Minunate versuri, cu o tematică autentică înrădăcinată în Cuvântul Domnului care exprimă voia clară a lui Dumnezeu și îndeamnă la ascultare și mântuire. Domnul să fie slăvit.
Multă pace sfântă, sănătate, har și bucurie în Domnul Isus!
Adăugat în 06/04/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 982
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni