A fost odată-un Ghetsimani, grădină de mistere,
Rămasă pildă peste ani, spre post şi spre veghere.
A fost o noapte de cleştar, ce răspândea solia,
Anticipând un greu calvar, al Domnului Mesia.

Cu Duh mâhnit, înfiorat, în tainica-I fiinţă,
Stătea Isus îngenuncheat, în suflet cu credinţă.
Din ochii mari, cădeau în snop, amare lacrimi, însă,
Ştia că jerfa-I are-un scop, că moartea e învinsă.

Simţind ca Om, ar fi dorit, să nu guste amarul,
Dar Dumnezeu L-a întărit şi a băut paharul.
O cupă plină de venin, şi-o cruce de ocară,
Primit-a Isus, Domn divin, în prag de primăvară.

Mult prea uşor uitat-au toţi, doar trei zile trecură,
A fost vândut pe câţiva zloţi, de-o iudă plin de ură.
Uitat-au laurii ce-au pus, ghirlande pe cărare,
Precum un miel a fost răpus, în surle-asurzitoare.

Nu S-a zbătut, n-a ripostat, în suflet cu iubire,
Lui Dumnezeu El S-a rugat, s-aducă izbăvire:
“O, iartă-i Tată, că nu ştiu, ce fac, le iartă vina,
Trimite-n duhul lor pustiu, Iubirea şi Lumina!

Când s-or trezi din somnul greu, în care zac acuma,
Vor înţelege ce sunt Eu şi ce înseamnă huma.
Dar Tată, Tu ai hărăzit, să mor şi în trei zile,
Să mă înalţ, cum s-a prezis ´n-a Cărţii Sfinte file.”

Treceau grăbiţi romani, evrei, o zarvă infernală,
Şoptind, strigând, duceau prin sat, o veste colosală.
A fost mormântul bin´ păzit, străjerii-s plini de teamă,
„Isus acela, răstignit, a dispărut, ia seamă!”

Se vede-n zare, în fundal, trei cruci dar numai una,
Transmite lumii un semnal, precum în noapte, luna.
Mormântu-i gol, privesc uimit, Cristos a înviat,
Prin moarte, moartea-a biruit, e viu cu-adevărat!

08/04/12, Barcelona-Lucica Boltasu