Hristos e viu, eu însumi L-am văzut!
(Gânduri pe drumul Emausului)
Luca 24:13-35

Te-am cunoscut, Isuse,-atât de bine
Şi-am stat atât de mult în preajma Ta!
Şi totuşi, Te-am numit atunci”Străine”,
Când spre Emaus vrut-am a pleca.

Eram dezamăgit de toţi şi toate,
Singurul reazem ramasesei Tu.
Dar când văzut-am că Te-au dat la moarte,
Mi-am zis: „Nu se mai poate, nu!”

Îi las pe ucenicii Tăi de-o parte,
Că şi ei fost-au doar nişte fricoşi!
Păcat de cei trei ani şi jumătate,
Că fost-au, totuşi, nişte ani frumoşi!

O, Doamne sfinte, ce trăiri divine
Pe lângă-Nvăţătorul când umblam!
Atunci doar îmi era şi mie bine!
Ce viaţă sfântă, parcă-n rai trăiam!

Aşa-mi ziceau în gând amare glasuri,
Dar Tu, Isuse scump, nu m-ai lăsat!
De la-nviere doar câteva ceasuri
Trecuseră, dar Tu m-ai căutat!

Ştiai că-n mine sufletul se zbate,
Ştiai că ard cumplit de dorul Tău,
Şi totuşi, am voit să fug departe
Şi să Te uit, Mântuitorul meu!

Cum de-am putut să-ţi zic atunci „Străine”?
Aveam ochii atât de-ntunecaţi!
Chiar viaţa Ta ţi-ai dat-o pentru mine...
Acuma ştiu, de-aceea merg la fraţi

Ca să le spun ce mare îndurare,,
Şi câtă dragoste Ţi-ai arătat,
Că ai venit la mine, cel mai mare
Din păcătoşi. Şi totuşi, m-ai iertat!

Ai împărţit cu mine pâinea frântă,
Căci pentru mine-ai frânt şi trupul Tău!
De-aceea-ntreaga mea fiinţă cântă,
Că am rămas în legământul nou!

Alerg, ca să duc vestea cea mai bună:
„Hristos e viu, eu însumi L-am văzut!”
Şi vreau să ducem vestea împreună!
Vino şi tu! Şi tu L-ai cunoscut!