Mângâierea mea, Isus!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Să fim așa cum vrea Isus!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 17/04/2012
Mângâierea mea, Isus!


În inimă port grea povară
A omului care a greşit
Şi meditez din zori în seară
Să mă schimb, să fiu izbăvit

Cu Domnul meu eu conversez
Şi Îi spun tot ce am făcut
Păcate am, dar meditez
Căci pe Isus Îl iubesc mult

Credința e unica șansă
Ca să iau calea spre Isus
Numai în El găsesc speranță
Să pot ajunge la Cer, sus

Nu-i mare lucru s-o pot face
Dacă pe Domnul Îl iubesc
Iar pe-al meu semen ca pe un frate
Să îl tratez și să-l slujesc

Iar slujba mea pentru Hristos
Să-mi pară că este uşoară
Căci și El, slava și-a dat jos
Şi-a coborât aici, să moară

Și multe chinuri au trecut
Pe fața Lui dumnezeiască
Cea fost mai rău s-a petrecut
Ca Tatăl Lui, să Îl primească

N-am prețuit când am primit
Pământul tot și bunătatea
Si nesupuși, noi am greșit
Toți am pierdut eternitatea

Dar ce avem de făcut, se ştie
Nu are rost să amânăm
De vrem să fim în veșnicie
În slujba lui Isus, să stăm

Ce a făcut El pentru noi
Nimeni n-ar fi putut, să facă
Salvați din moarte și nevoi
Viața Îi aparține toată

Să vedem a Lui umilire
Căci pentru noi El a murit
Ne-a dovedit multă iubire
Șanse ne-a dat, la Tatăl Sfânt

El ne va fi Judecător
Că aşa e bine şi corect
Prin jertfă, e Mântuitor
Și tot ce face, este drept

Ne-a câştigat prin chin, durere
Și tot, a dus la bun sfărşit
La oameni El le-a dat putere
Din dragoste, ne-a mântuit

Salvați de moartea cea eternă
Păcatul greu, l-a ridicat
S-avem cu toți credinţă fermă
El este al nostru Împărat!

Amin

Câmpia Turzii, 9 aprilie 2012
Glorie mântuitorului ISUS!
Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 1038
  • Export PDF: 13
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni