Zori mai bune...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Măreţia Dragostei Divine  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Duverna in 18/04/2012
Zori mai bune...

Zori mai bune, mai senine
Doamne-n Jertfă mi-ai adus
Ca s-ajung în ceruri, sus,
Când la cruce pentru mine
Tu-ai suportat greu ocara
Purtându-mi atunci povara
În blestemuri şi-n ruşine!

Zori mai bune, mai senine
Fiind pe cruce, au răsărit,
Când pe ea-ai fost răstignit
Pentru răul crunt din mine,
Pentru tot păcatul groaznic
În chinu-Ţi cel mai amarnic,
Ca să m-aduci lângă Tine!

Zori mai bune, mai senine
Mi-au strălucit, la-nviere
Când am putut din cădere,
Să mă ridic, spre-a obţine
Prin credinţă, mântuirea
Când Tu-adus-ai izbăvirea,
Ce m-a cuprins şi pe mine!

Văzând scumpa-Ţi dăruire
În Jertfa-Ţi cea salvatoare
Prin sânge să-mi dai iertare,
Doamne, a Ta neprihănire
Îmi e cel mai sfânt balsam,
Mi-e tezaurul, ce-azi l-am
Mergând spre desăvârşire!

Flavius Laurian Duverna
18 aprilie 2012

Adevărat Învierea Domnului ne aduce zorii eliberării din robia păcatului și a unei nădejdi vii pentru că avem deschisă poarta Cerurilor și ne așteaptă zorii unei Dimineți a învierii pt. a împărăți în veci împreună cu Domnul nostru Cel viu în vecii vecilor și Atotputernic!
Adăugat în 18/04/2012 de Ioanhapca
Aşa este Domnul nostru, blând, iubitor şi plin de bunătate şi în fiecare zi ne aduce ,,zori mai bune, mai senine".
Multă binecuvântare.
Adăugat în 18/04/2012 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 951
  • Export PDF: 49
  • Comentarii: 2
Opțiuni