se plimbă prin ochii-mi
culoarea
pe nourii albi îmi sprijin obrazul
verde crud
cu buzele arse orice-ar fi
sărut în genunchi necuprinsul
şi apa o sorb
lângă firul de iarbă
odată cu ploaia adorm

muguri moi în balans prematur
mă susțin
și luna o mângâi când maluri înalte
în cheiuri o strâng
urzeala de seve sunt datul pe răni
pământești
din râul luminii instant se aprind
lumânările vii
la cină polenul iubirii respiră prin sporii
coroanei de spini
incurabil un gând răstignit
măsoară în cruce pământ înflorit
în lăuntru-mi
și giulgiu de fluturi atârnă la poarta
iertării

printre ierburi amare
ramân în impas alte gânduri
doar cel înviat de credință
le-aduce din torța luminii un fir
fără seamăn
le strânge mănunchiuri
și-n raiul deschis devin rourate
rostind pe o singură voce

Hristos A Înviat!