Azi m-am plimbat prin cimitir
Gandindu-ma la nemurire
La ce va fi cand n-oi mai fi
Si la cumplita despartire
…Cate regrete in jur ingropate
Cate sperante nemilos retezate
Toate astea inabusite de o grea noapte
Nimeni nu se pregateste de moarte
Si m-am gandit ca-mi vine mie randul
Cand firav suflet imi va parasi trupul
Cand din cei dragi nu voi mai avea unul
Cand rece piatra imi va fi mormantul
Si fi-va oare pentru suflet elibereare
Din a tacerii grea inchisoare?
Voi avea o vesnicie timp de regrete
Cand noaptea va pune pe suflet pecete
Priveste o frunza ce cade si moare
Dar merge alaturi de ale ei surioare
Doar eu voi fi singur si nemangaiat
Uitat in pamantul din care am fost luat
…Parca va vad in jurul meu
Tipand sa ma intorc la voi
Incremenit va va privi sufletul meu
Neacceptand ca nu mai e cu voi
Si-mi va lipsi atunci doar ce-am avut mai drag
Copilul si sotia ce m-asteptau in prag
Imbratisarea calda si plina de iubire
A celei ce mi-a dat viata si ocrotire
Cand voi sfarsi de alergat
Cand pasii mei se vor opri
Si cand voi pierde tot ce am
Si inima sa lupte nu va mai dori
Pentru ultima oara voi privi catre soare
Pentru ultima oara voi privi catre stele
Voi intinde o mana prietenelor mele
Sperand sa m-apuce,sa ma ia la ele…
Am scris poezia in urma unei plimbari facute in cimitir.Am incercat sa pun in versuri gandurile unui om nemantuit,am incercat sa expun ceea ce simte un om obisnuit atunci cand ii vine timpul sa paraseasa aceasta lume...