Primul om
Din eterna veşnicie Domnul,
A vrut ca să creeze omul,
Să aibă a Lui asemănare,
Să fie sfânt şi cu suflare.
Când timpul s-a împlinit Eternul,
Făcu pământul şi Edenul
Luă ţărână ca să facă omul,
Aşa precum a vrut El, Domnul.
Iar în grădina cu a vieţii pom,
Acolo aşezase El pe primul om.
Era un om cu dulce înfăţişare,
Un suflet viu cu a Lui asemănare.
Un sfânt era aşa pre cum e Domnul,
Până ce-a mâncat Adam din pomul,
Din care Domnul Îl oprise,
Şi astfel primul om păcătuise.
Şi prin păcat nu a mai fost omul,
Aşa cum Îl dorise Domnul.
Oamenii au vrut ca să mai vadă,
Un om ca primul om până să cadă.
Dar peste veacuri mai venise,
Un om ca şi Adam pană căzuse,
Cu asemănări şi chip de sus,
E Omul nou Hristos Isus.
Şi Omul nou şi-a dat viaţa în dar,
Pentru păcat muri El pe Calvar,
Şi prin credinţa în El vei fi iar omul,
Aşa precum Îl concepuse Domnul.