Primeşti aşa câte-o găluşc-amară
Din partea unui bineintenţionat
Că stai de dimineaţa până seară
Tare-amărât cu sufletul întristat
Te vezi neputincios şi decepţionat.
În mintea ta răul, deja a semănat
Că tu eşti gol şi n-ai nici un talant
Degeaba te-ai străduit şi-ai adunat
Cuvintele pe care Dumnezeu, a dat
Şi tot, ceea ce Domnul te-a învăţat.
Nu ai dorit numai să fii încununat
Cu.....preameritoşii lauri de onoare
Doar să se vadă ce mult te-a ajutat
Domnul prin harul Său cel minunat
Şi, te foloseşte şi pe tine în lucrare.
Căci noi, toţi la un loc şi fiecare
Suntem copiii, Domnului Dumnezeu
Şi-avem nevoie de binecuvântare
Cum, nevoie-avem şi de-ndrumare
Şi ajutorul Lui, îl cerem tot mereu.
A spus, să ne-ajutăm unii pe alţii
Şi nicidecum, noi să ne facem rău
În înţelegere noi să trăim ca fraţii
Şi, să ne ferim de orice combinaţii
Pacea Lui să o purtăm cu noi mereu.
Pe nime-n lume să nu dezamăgim
Şi pentru nimeni să nu fim decepţie
Ci, în egală parte, pe toţi să îi iubim
Corecţi şi plini de dragoste să fim
La toţi, Domnul să ne fie, protecţie.
A.N
28.04.2012 Firenze
Şi pentru nimeni să nu fim decepţie
Ci, în egală parte, pe toţi să îi iubim
Corecţi şi plini de dragoste să fim
La toţi, Domnul să ne fie, protecţie.” Amin. Domnul Dumnezeu să ne ajute pe toți! Foarte potrivite gânduri; și îndemnuri și versuri reușite. Domnul săfie slăvit și El să reverse în continuare binecuvântările Sale peste tine. Mult succes și inspirație divină pe mai departe. Mult har și pace sfântă și toate binecuvântările Domnului.