Cine în Dumnezeu se încrede
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Din vicisitudinile vieții  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Ioanhapca in 28/04/2012
Cine în Dumnezeu se încrede
Nu se-apucă să mai caute
Printre lucruri ce le vede
A lui scăpare și dreptate

Ci așteaptă cu răbdare
Și încredere neclintită
A Domnului izbăvire
Care-o are pregătită!

Cine se încrede în Domnul
Viața-și ancorează în El.
În furtuni, precum Sionul,
Nu se clatină defel!

Cel ce se încrede în Domnul
E în veci binecuvântat.
Și de-ar fi să piardă totul
Va fi iarăși ridicat!

Cel ce se încrede în Domnul
Este într-una fericit.
Căci sprijinul și ajutorul
De la Domnu-i nelipsit!

Acel ce se bizuiește
Doar pe Domnul Dumnezeu,
Are tot ce își dorește
Acum și-n veci, sufletul său!

Cei ce în Domnul se încred
Nu-s scutiți de încercări
Dar ies cu bine din prăpăd
Prin ale Sale îndurări!

Cei ce în Domnul se încred,
Chiar și în groapa cu lei
Liniștiți și veseli șed
Fiindcă Domnul e cu ei!

Din cuptorul cel încins
Ies curați, triumfători
Domnu în brațe i-a cuprins
Și-i scoate biruitori!

Cei ce în Domnul se încred
Au parte nelimitată
De-acele lucruri ce se văd
Doar prin credință adevărată!

În vremuri de criză mare
De necaz, lipsuri, nevoi...
Și-orice fel de tulburare,
Domnul este lângă noi

Numai noi să-I dăm crezare
Și în orice lucru să avem
Doar de la El așteptare
Și la lucru-o să-L vedem!

Să vă încredeți toți în El,
Domnul nu dezamăgește!
El dă viață și sfânt țel
Celui care Îl iubește!

Zaragoza 28/04/2012
de Ioan Hapca (Ionică)




Încrederea în Dumnezeu, în făgăduinţele Sale minunate, în orice timp şi-n orice împrejurări, este cea mai puternică ancoră a sufletului care se prinde de mâna salvatoare a Atotputerniciei.
Adăugat în 28/04/2012 de Duverna
Binecuvântat să fie Domnul nostru care nu dezamăgeşte niciodată lucrând după dreptatea divină, fiţi binecuvântat frate pentru aceste versuril pline de încurajare sfântă, frumos alcătuite.
Adăugat în 28/04/2012 de floridinmaracineni
amin. Minunată. Să ne încredem în Domnul, este cel mai bun lucru pentru noi. El ne cunoaşte, ştie de ce avem nevoie şi nu ne dezamăgeşte niciodată. Felicitări şi Domnul să te ajute întotdeauna.
Fii binecuvântat.
Adăugat în 28/04/2012 de 1954adina.9mai
Amin!Cine-n El se increde,pe nisip nu mai zideste!Fiti binecuvintat fr Ionica!
Adăugat în 28/04/2012 de sanda_tulics
Sa ne incredem cu toata puterea in Cel ce ne-a redat Vesnicia, sa ii aducem Slava si Glorie Lui. Frate Ionica versurile pe care le-ai scris sunt versuri care ne insufla mult curaj, ne face sa intelegem bine, bunatatea Domnului, sunt versuri minunate pline de viata si de speranta. Domnul sa te binecuvinteze pentru indemnurile frumoase pe care ni le dai intotdeauna in versurile pe care le scrii. Florenta Sarmasan
Adăugat în 28/04/2012 de florenta.sarmasan
Minunat! Domnul sa te binecuvanteze!Domnul sa ne dea biruinta si incredere deplina in promisiunile Lui!Amin!


Adăugat în 28/04/2012 de lboltasu
Frate, esti un izvor de incurajari, te apreciez pentru asta! multumesc!
Adăugat în 28/04/2012 de mesarosmary
Statistici
  • Vizualizări: 3104
  • Export PDF: 74
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni