Lipsa de compasiune
(versificare după povestirea unei întâmplări reale)

Să vă spun ce s-a-ntâmplat
Într-o familie bogată
Ce trăia pe bunul plac
O viață îmbelșugată.

Fiul lor, de mult plecat
În războiul din Vietnam,
S-a întors și a sunat
Zicându-le: -„Uite, am

Un prieten minunat
Pe care-l aduc cu mine,
Vreau să fie acceptat
Și primit cum se cuvine.”

Făr' să stea să-asculte tot,
Mama i-a răspuns -„Să vină,
Că voi face tot ce pot
Și-l ținem vreo săptămână”...

Însă fiu-i zice: -„Mamă,
Omul nu mai are-o mână
Și-un picior îi retezat,
Are doar un ochi în cap
Și chipu-i desfigurat...”

După-o vreme de tăcere
Mama zice: -„Nu-i nimic,
Chiar de nu-mi face plăcere
Poate sta la noi un pic...”

-„Mamă, vreau să-l acceptați,
Că-i destul de umilit...
Și vă cer să-l respectați
Ca pe fiul vostru iubit,
Fără să vă rușinați
De aspectul lui sluțit.”

După o tăcere lungă,
Zice mama:-„Să-ți explic;
Banii n-o să ne ajungă...
Și la vecini, ce-o să le zic?!

Lumea toată-o să ne împungă
Cu glume despre „calic”...
Și cu ființa aceia ciungă
Viața greu o să-mi complic...”

Telefonu-i se închise
Și-a rămas așa mult timp...
Târziu, mama adormise
Străpunsă-n suflet de-un ghimp
Al neliniștii proscrise:
„Sună iar...și ce-i mai zic?!”

Iată că-au sosit și zorii
După-o noapte învolburată
Și ce aspri-au fost „fiorii”
Soneriei de la poartă:
-„Iată, au sosit „feciorii!...”

Însă când s-a apropiat,
Comisarul satului
Cu un chip îndurerat
Aducea, în felul lui,
Vestea de neașteptat:

-„Cu durere doamnă bună
Vă-anunțăm ce s-a întâmplat;
Avem un om fără-o mână,
Cu un picior retezat
Și cu chipul mutilat...
Dar cu pieptul decorat...

De pe front se întorcea
Sub stindard triumfător...
Dar probabil se gândea
Că-arăta respingător
Și probleme va crea...
Și-apus capăt zilelor...

Aveți confirmarea noastră
Că-acest dârz și brav soldat
Este fiul dumneavoastră...
Regretăm ce s-a întâmplat!”

03/05/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)