Undeva într-o adunare, dintr-o Țară îndepărtată
Trăia un om ce cunoștea tot ce-i rău și ce e bine,;
Știa ce înseamnă păcat, neprihănire, Judecată,
Milă, îndurare, har... Dar umbla pe căi străine...
Știa despre Rai și Iad, despre tot ce ne așteaptă,
Vorbea mult despre-adevăr, despre căile divine,
Dar trăia condus de fire și de legea ei deșartă.

Știa multe despre har, despre Dragostea Divină,
Despre Domnu Isus Hristos, și întreaga mântuire;
Cunoștea Cuvântul bine și întreaga cale creștină;
Ascultându-l tot ce știe, oricine-avea să-l admire
Căci puteai crede că inima îi era plină de lumină,
Dar era plin de întuneric, într-o stare de orbire
Fiindcă nu și-a pus pe cruce încă, firea lui haină.

Mulțumit cu ce cunoaște despre rău și despre bine,
Tot vorbea despre credință, în necredință încleștat,
Și-umbla doar condus de fire pe căi pline de rușine.
Cunoștea Comoara Vieții dar nicidecum n-a apucat
Să-și îndrepte clar privirea spre Comorile Divine,
Căci, de comorile din lume-și ținea sufletul legat
Nevrând a-L urma pe Domnul, lepădându-se de sine.

Vorbea despre Domnul Slavei Care-a venit din Mărire,
Despre dragostea Lui Sfântă cu care ne-a îmbrățișat,
Despre jertfa de pe cruce pentru-a noastră mântuire,
Despre tot ce-a făcut Domnul, cum din morți a Înviat,
Despre întreaga Lui Lucrare, despre dragoste, iubire,
Numai el într-al lui suflet, ca Domn nu L-a acceptat,
Nu și-a pus firea pe cruce și n-a primit neprihănire.

Când din perspectiva lumii-și avea viața prea împlinită,
Și toate îi mergeau bine, ca într-o splendidă poveste
A venit pe ne-așteptate moartea rece și cumplită;
I-a sosit sfârșitul veșnic, ne-așteptat și fără veste
Și n-a mai putut fi salvat, c-avea inima împietrită.
Aceasta-i realitatea crudă și-am spus-o exact cum este
Ca să se înțeleagă bine că: „Azi e ziua potrivită”...

Zaragoza 05/05/2012
de Ioan Hapca (Ionică)