De ce adeseori cu-atâta nepăsare
Şi parcă mai grăbiţi ne strecurăm prin viaţă,
Nu mai privim spre cel ce geme-n încercare
Şi caută mângâiere, putere şi povaţă?
Când cel de lângă noi îşi strigă neputinţa
Şi-aşteaptă o vorbă bună, o mână de-ajutor,
Noi trecem mai departe...uitând de suferinţa
Ce Domnul a-ndurat-o pentru al Său popor!
Ne prinde tot mai mult în iureşul ei viaţa,
Şi parcă am uitat să râdem, să iubim,
Spre cel de lângă noi, nu mai întoarcem faţa,
Suntem prea ocupaţi să strângem, să trăim!
O, Doamne pune-n noi, iubirea, mai presus
De orişice comoară de-aici de pe pământ!
Să fim asemeni Ţie, iubitul nost Isus
Aşa cum ne înveţi în sfântul Tău Cuvânt!
Vulcan-09-05-2012
Mary