Petre,tu mă iubeşti pe Mine?
Ioan 21

Din ucenici erau vreo şase
Pe ţărmul mării liniştit
Şi pentru că se-nseninase,
Petru le-a zis: „La pescuit

Am să mă duc, că-i zi frumoasă,
Va fi şi seara tot aşa,
La noapte luna o să iasă,
Deci cred că peştele-o muşca.”

Ceilalţi au zis: „Mergem cu tine,
Cum deseori făceam aşa,
Pe mare, poate e mai bine
Decât prin lume a umbla.

„Cu-nvăţătorul era bine”,
În sine ,Petru cugeta.
„Că este viu, ştie oricine,
Dar cât timp va mai rămânea?

Îl întâlnim doar câte-odată,
În noua-nfăţişare-a Sa.
Când El voieşte, ni se-arată,
Însă la Tatăl va pleca.

E om, cum era altă dată,
Dar e şi Dumnezeu slăvit!
În camera de sus, odată,
Cred c-a intrat aşa... prin zid!

Ce fac eu fără-nvăţătorul?
Şi cine mă va mai mustra?
Ce-o să-mi aducă viitorul?”
Cu aşa gânduri se lupta

Petru, pescarul de-altă dată,
Mai apoi, ucenic fricos...
El, omul cel dintr-o bucată,
Se lepădase de Hristos!

Când s-au urcat cu toţi în barcă
Şi întristarea-i s-a curmat.
Pe valuri dat-a drumul parcă
La tot ce l-a îndurerat.

...Dar n-a mai fost că altă dată...
Zadarnic plase au întins!
Şi se trudiră noaptea toată,
Însă nimica nu au prins.

Şi nici cu ucenicii parcă
Nu s-a simţit că altadat’!
Deşi au stat toţi într-o barcă,
El a rămas însingurat.

Isus nu mai dormea la cârmă
Ca-n ziua când a potolit
Furtuna, numai cu o vorbă
Şi nici pe valuri n-a păşit.

„El m-a ales să fiu cu Sine
Tot într-o zi, când pescuiam!
Cu Domnu-a fost atât de bine
Şi-atât de tare Îl iubeam!

Din câte bărci erau pe mare,
El doar la mine s-a urcat!
Când L-îmbulzea mulţimea tare,
Din barca mea a predicat!

Mi-e dor de-a Sa vorbire-n şoapte
Când spunea taine din Cuvânt!
Tot dup-aşa o tristă noapte
Mi-a zis El: „Trage-o la adânc!”

Noi ne trudiserăm degeaba,
Că tot nimica nu am prins!
Dar când mi-a zis, pornirăm treaba
Şi mrejile iar le-am întins!

Am prins atunci aşa mult peşte!
Două corăbii am umplut!
Îmi amintesc ca de-o poveste...
Ah! Oare cum de am putut

În noaptea-aceea-ngrozitoare
Să zic că nu L-am cunoscut?
Şi inima din piept mă doare!
După ce Iuda L-a vândut,

L-au dus legat la judecată
Şi L-au bătut şi L-au scuipat...
Când m-a văzut la foc o fată,
Eu L-am negat, m-am lepădat!

...Dar iată, e aproape ţărmul,
Parcă ne-aşteaptă cineva!
Cine să fie oare omul
Ce vine către barca mea?”

„Copii,”rosteşte clar străinul,
„Voi de mâncare-aveţi ceva?”
„N-avem”!Din ei răspunse unul,
„Nimic n-am prins în noapte-asta!”

„Aruncaţi mreaja-n partea dreaptă!”
Zise străinul de pe mal.
Ei alt îndemn nu mai aşteaptă,
Aruncă mreaja jos în val!

Şi-aproape n-o mai puteau scoate
De-aşa puzderie de peşti!
Ioan, văzând acestea toate,
Zise lui Petru: „Ce gândeşti?

Eu cred că-I Domnul, ne aşteaptă!”
Iar Petru, când a ascultat,
I-a înţeles gândirea dreaptă,
Iute s-a-ncins şi s-a-mbrăcat,

Apoi s-a aruncat în mare,
Înot s-ajungă la Isus.
Nu era timp de aşteptare,
Atâtea doar avea de spus!

Dar când ajunse lângă Dânsul,
N-a mai putut spune nimic!
Îl înecase iarăşi plânsul,
Parc-ar fi fost un copil mic!

Pe ţărm, văzură cu mirare
Ca-nvăţătorul i-aştepta,
Ba, era chiar şi de mâncare,
Pe-un foc, peştele se frigea!

Îi invită pe toţi la masă,
La pâine şi la peşte fript.
Avea statura Sa frumoasă,
Dar chipul era cel slăvit!

Le-a împărţit la fiecare
Din pâine, cum obişnuia.
Apoi, îi puse o-ntrebare
Lui Petru, care se codea.

„Petre, tu mă iubeşti pe Mine
Mai mult decât altcineva?”
"Da, Te iubesc, o ştii prea bine!”
„Atunci, vei paşte turma Mea!”

ÎL întrebă şi-a doua oară:
„Simone, tu mă mai iubeşti?”
„Da, Doamne!” „Turma de mioare
Va trebui s-o păstoreşti!”

Şi-l mai întreabă înc-o dată
Pe Petru, care sta-ntristat,
Iar el răspunde înc-o dată:
„Ştii, Doamne, că-i adevărat!”

"Atunci să paşti şi mieluşeii
Şi să-ngrijeşti de turma Mea,
Căci s-or scula arhiereii
Şi mâinile îţi vor lega

Şi te vor duce unde nu vrei
S-ajungi, dar nu te-ngrijora,
Căci în curând,puteri primi-vei
Ca să zideşti Biserica.”

I-a spus acestea, să-i arate
Cu ce moarte-L va proslăvi
Petru pe Domnul,dar în toate,
Statornic credincios va fi.

Petru primi deplină pace
De la divinu-nvăţător.
Nici moartea n-o avea ce-i face,
Când Domnu-i vine-n ajutor!

Fă şi din noi, Isuse Doamne,
Creştini statornici, curajoşi!
Chiar de vom trece prin prigoane
Să fim ca Petru, credincioşi!