La cină, azi, privesc cu dor
Paharul pus 'naintea mea,
La cină -- divergențe mor.
La cină -- nu e divizor.
La cină-s eu în fața Sa.

Eu, pamântean -- stau la cereasca masă.
Eu, păcătos -- stau, azi, în fața Lui.
El, milostiv -- mă cheamă-n a Sa casă.
Întinde masa -- care e aleasă.
Și stau înmărmurit 'naintea Domnului.

Și palma sângerândă o întinde a-mpăcare.
Eu stau uimit. Mi-e frică s-o primesc.
Prezența Lui aduce îndurare.
Și liber sunt de păcătoasa apăsare.
E-o legătură cum nici nu gândesc!

Privesc paharul. Pâinea este frântă --
Și nu-nțeleg cum a putut să părăsească
Un cer întreg, și-o glorie prea sfântă,
Un rai divin. Și îngeri mii ce-I cântă.
Și a venit in lume -- ca să-L răstignească.

Durerea Lui fusese mult prea mare.
Dar nu atât trupească -- cât în Duh.
Păcatul meu durea atunci mai tare.
Dar El răbdase ca s-aducă alinare.
Și toate pentru mine. Pentru a-L vedea-n vazduh.

De aceea astăzi, când privesc la pîine,
Eu mi-amintesc cu groază trupul frânt.
Realizez că moartea-I fost-a pentru mine,
Că pentru-a mă salva s-a oferit pe Sine.
Prin suferință rezervând un loc în cerul sfânt.

Prietene, ce poate ești la cină prima oară,
Aș vrea să-ți spun că Domnul te-a iubit
Că pentru tine a lăsat a cerului comoară.
Și a venit pe-acest pământ. Să moară.
Vina păcatului tău greu El a plătit.

Primește mâna ce se-ntinde a-mpăcare.
Acceptă haru-adus de Dumnezeu.
Căci parte ți-a făcut de îndurare.
Păcatul ți-a fost șters. Te cheamă la serbare.
La masă -- să fii oaspetele Său.
Amin.