Cu crengile-ndreptate către cer,
Cu ochii falnici către Tatăl
Se roagă, neîncetat ca să nu pier
...Copacul de altădată.
Şi-mpovarat cu grelele-mi dureri
Şi lacrimile tale,
El, le trimite către cer
La tronul de'ndurare.
De două mii de ani...
Copacul plânge...
Cu flori ce niciodată nu se veştejesc,
Pentru ca tu şi eu,
Din lumea toată,
...Să mă-ntorc din vină şi să mă pocăiesc.
Copacul este semnul credincioşiei sfinte,
Ce Tatăl în Golgota L-a lăsat.
-Întoarceţi-vă, veniţi la El!
Şi nu-I tăiaţi tulpina!
Nu-I rupeţi floarea sfântă
Cu lacrimi sfânt cereşti,
Nu-L smulgeţi prin respingere
Şi faptele fireşti...
Copacul plânge şi se roagă-ntruna,
Ca din robia lumii
Să vii şi să te poăieşti!
...Mai e puţin
Şi albu-i sfânt din floare,
Culoarea Harului Divin
Se va ridica spre ceruri
Unde Îi este locul.
Iar tu?
Unde vei fi atunci?
Cu El?
Sau în...veşnicul suspin?