Inima tot vrea...

Inima tot vrea să spună
Că are multe nevoi
Și i-ar fi lumea mai bună
De i-am da aripe noi
La dorința ei nebună
De-a se umple cu „gunoi”
Și de a trăi-n minciună
Până-n ziua de apoi.

Însă sufletul suspină
După ceea ce-i în cer:
După-o rază de lumină,
După lucruri ce nu pier,
După prezența divină,
După sfântul caracter...
Și plânge când îi ofer
Ce-mi vine la îndemână!

Doi stăpâni, m-au istovit
Și începeam a da `napoi!
Cine-i oare așa iscusit
Să-i împace pe-amândoi?!
Atunci Duhul mi-a șoptit
Ceva despre ceruri noi,
Despre tot ce-a pregătit
Domnu-acolo pentru noi

Și deodată m-am trezit
În armură de război
Și de luptă pregătit:
Numai unul din cei doi
Merită a fi slujit!
De acum, ucide-voi
Pe cel ce m-a amăgit
Și m-a tot tras înapoi!

18/05/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)