"Sfinţii"
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de bragagiu in 19/05/2012
Mi-a spus şăgalnic un actor:
„Eşti cam fanatic, frate!
Tu mai ascultă de popor
Şi dă-i şi lui dreptate.

Mai sunt nevoi, mai nu sunt bani,
Mai sunt de toate cele;
Nu toţi pot fi aşa avani
Să umble după stele.

Mai e noroc, mai este trai,
Scriptura şi tribuna...
Toţi vor să nimerească-n rai
Şi de-a primi cununa.

Nu îi mai fi aşa de sfânt,
Chiar fără de păcate;
Aceasta-i viaţa pe pământ
Şi e realitate.”

Eu am privit la mutra lui
Rotundă de grăsime
Şi m-am gândit:„Acesta nu-i
Smeritul din mulţime.

El nu e unul – ei sunt mulţi,
De mişună prin case,
Înspre sinceritate – muţi,
Viteji înspre foloase.

Linguşitori cu orice şef,
Iar grosolani cu simplii,
Deprinderea de diotref
În Viaţă dau s-o-mplânte.

Obrăznicind la orice pas
Cu ţinta de mărire,
Ei vor ucide orice glas,
Ce-ar spune de iubire.

Ei judecata între fraţi
Au ponegrit-o-ntreagă,
Ca gloata lor de nespălaţi
Mizeria să-şi dreagă.

Iubirea nu poate veni
Unde nu-i judecată,
Şi-aceştea o vor gâtui
Cu murdăria toată.

În fruntea bietului „nărod”
Sunt „arma apărării”,
Când ei, de fapt, sunt doară nod
Pe ştreangul strangulării.

Tot susţinându-se-ntre ei,
Făţarnici toţi ca unul,
Liliputani la cinste ce-i,
Gigantici în minciună.

Pe ceilalţi „fraţi” îi înjosesc
Să nu mai creadă-n viaţă,
Ca să devină-un plâns prostesc
Cu zâmbet de paiaţă.

Ticăloşiţi spiritual,
Însă-s obraznici inşii,
Oricare cată principal
Să pară între dânşii.

Hapsâni de lacomi după bani
Şi după avuţie,
Mentalitatea de golani
O predică de „vie”.

Aşa se duc, aşa se trec –
Nimicuri cu uşorii,
Iară soţiile-i întrec
Şi îi ajung feciorii.”

Dar tare-am spus:”Tu ai greşit! –
Eu fraţii mi-i ştiu bine!
Te du de unde ai venit –
Lipseşti de lângă mine!”


E dureros, deși se pare a fi un adevăr, judecata nu ne aparține, ceea ce avem datorie sfântă, e să înălțăm rugăciuni sincere , ca Dumnezeu să facă o trezire spirituală, pentru că e vremea ațipirii miresei, dar , păcat că ,cinci din aceste fecioare, sunt nechibzuite, pentru că nu au untdelemn în vase.
Învățătura, trebuie scrisă! Fiți binecuvântat de Domnul!
Adăugat în 19/05/2012 de cost_ana
Sora Ana, mi-e teama caci mireasa a inceput ''sa sforaie ''asa ca; trezire!Incepind cu mine, toti trebuie sa avem o stare de veghe sfinta ,ca sa putem intimpina Mielul.
Adăugat în 02/08/2012 de sanda_tulics
Sinceritate debordanta...esti copilul care striga din multime,,imparatul e dezbracat.."dar fiecare ne aducem contributia la asta:noi tacand iat ei luand tacerea noastra drept acceptare,noi incercand sa implinim Scriptura(nu judeca,nu barfi,nu privi rau pe aproapele tau,nu fi invidios,nu-ti dori ce are el,iubeste,iarta,crede)ei,incercand sa ne faca sa implinim Scriptura(imbuibati,lacomi,nestatornici,partinitori,).
Adăugat în 12/09/2012 de violetamaicariu
Doamne trezeste poporul!
Trezeste-ne, când dormim.
Doamne Tu ești vegheatorul,
Mântuirea cu toți o dorim.
Trezește-ne Doamne, trezește!
Din somnul nevegherii ne scoală.
Cu iubirea înfrățirii ne unește,
Prin a sfințirii școală.
Fiti binecuvantat de Domnul!
Adăugat în 04/02/2013 de fidelitate
Statistici
  • Vizualizări: 2928
  • Export PDF: 27
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni