Zbătându-mă-n necunoştinţă
Zbătându-mă-n necunoştinţă
În Universul cel vast al ştiinţei
Ce n-admitea rolul credinţei,
Doamne, înspre-a mea fiinţă
Te-ai îndreptat şi prin Cuvânt
M-ai luminat, să ştiu ce sunt!
Mi-ai confirmat, geneza lumii
Prin opera-Ţi, cea creatoare,
Când omul prin neascultare
Diin nou, el în ţărâna humii,
A trebuit iar, să se coboare
Pân-s-o-mplini noua aşezare!
Şi astfel, prin Duhul Tău Sfânt
La glasul conştiinţei-ai apelat,
Şi Universul vast ce L-ai creat
Prin măiestria Sfântului Cuvânt
Îl văd altfel, ca-n necunoştinţă,
Căci totul privesc prin credinţă!
Flavius Laurian Duverna
21 mai 2012
Inteligente și frumoase versuri. Domnul să vă binecuvânteze!
Fiţi binecuvântat.