Le voi da o inima...

*
Ceasornicul bate și bate, tic-tac, tic-tac.
Și inima omului bate, bate, până clipele tac.
Timpul grăbește spre o eternă veșnicie,
Tumultul vieții târăște omul în nimicnicie.

Sub ochii lumii, Dumnezeirea nu-i mister,
Măreția Lui umple de slavă întregul cer.
Omule, simți bagajul păcatului cum te-ncarcă?
Părerile de rău, remușcările nu te-ncearcă?

Cunoști tu limanul spre care te-ndrepți?
Timpul trece iute, omule ce mai aștepți?
Drumul nepăsării în taină-ți curmă viața.
Îndreaptă-te spre lumina ce alungă ceața,

Ce firea de gheață, încet-încet o topește.
Și pe-ntinsul zării, nimicnicia risipește.
În Jertfa Divină, întunericul păcatului greu,
Se spulberă sub iertarea ce Ți-o dă Dumnezeu.

„Le voi da o inimă ca să înțeleagă că Eu sunt Domnul."
Să se întoarcă cu toată inima, la Mine, omul.
Și-n plaiuri tot mai largi, trecând Cuvântul
Trezește din somnul de moarte, pământul.

Se sting poveri amare, se șterge vină cu vină.
Se revarsă peste omul căit, lumina deplină.
Cuvântul Sfânt străbate de-a-lungul, pământul,
Chiar mai iute ca vântul, mai iute ca gândul.

Trece peste munte, deal, apă și vale
"Le voi da o inimă și o cale... , (Ier. 32.39)
"... Ca să se teamă de Mine totdeauna... ",
Să nu le fie frică, când trece furtuna.

"Spre fericirea lor și a copiilor lor după ei."
Vor înțelege jertfa și esența dragostei.
Se vor împlini toate planurile mele,
Cuvântul Meu va rodi tot mai multe stele.

Alungată necredința, ce răul prevestește.
Strigătul durerii în Isus, alinare găsește.
Și-n ceas de taină dau năvală fețele ofilite,
Aprinse-n dorința fierbinte, de a fi dezrobite.

Pumnul de țărână, din glie azi dezrobită,
Găsit-a pacea vieții, atât de mult râvnită.
Grăbind pașii-înspre ziua mare, ziua mântuirii,
Împodobește viața cu rubinele neprihănirii.

Sufletul îmbrăcat în strălucirea veșniciei.
Își poartă veșmântul alb, haina bucuriei.
Și ceasul vieții a pornit precum se știe,
Spre o moștenire veșnică, din a cerului glie.

Amin!