Ea a făcut ce a putut
(Marcu cap.14,vs.8a)
BUNICII MELE...

Era-n amurgul unei seri de vară
Plecam de-acasă iar printre străini-
Dar, nu știam că e ultima oară când te mai văd în viaţă.
Vedeam doar că suspini...

Te-am auzit zicându-mi: ”-Oriunde-ai fi în lume,
În orice-mprejurare, Și oricât ţi-ar fi de greu,
Să nu uiți dragul mamei nicicând, pe Dumnezeu.
Si, să îţi amintesti cum ai primit credinţa,
Să nu-ncerci să glumesti nicicînd, cu pocăinţa.
Căci Dumnezeu e bun cu cei ce Îl ascultă-
Da-I foc mistuitor cu toţi acei ce-L uită!”

N-am spus nimic, și am plecat grăbit în lumea mare...
Credeam că totu-mi aparţine si-mi cade la picioare.
Dar vai! Ce-nșelătoare e bogăţia lumii! Te-nalţă un pic
Si-apoi, te-azvârle până-n fundul genunii...

Și într-o zi de iarnă, o zi plină de ger
Părintele Îndurării te-a chemat sus la Cer.
Am plâns atunci zadarnic-căci- lunga depărtare
Ne despărţea chiar și la ceas de înmormântare.

Iar azi, când mă gîndesc la tine, si îmi simt sufletul durut
Mi-aduc aminte că-n Scriptură stă scris:
„Ea a făcut ce a putut...”

Îți mulţumesc înlăcrimat căci tu mi-ai insuflat credinţa
Și că m-ai învăţat ce este pocăinţa. Și-aș vrea să stii bunică,
Când greul e mai greu, o voce îmi sopteste:
„-Rămâi cu Dumnezeu! Căci Domnul este bun cu cei ce Îl ascultă,
Si-I foc mistuitor pentru acei ce-L uită.”


Amin

Gabriel Munteanu-Ontinyent
21 mai 2012