Prăbuşită lângă pat, mama, stă în rugăciune...
Glasul ei se-aude lin, ca un susur de izvor
Şi se-nalţă către ceruri să aştepte o minune,
Căci e mare-a ei credinţă în Divinul Salvator.

Ochii ce-s scăldaţi în lacrimi, povestesc despre iubirea
Ce a dăruit-o zilnic, tuturor, în jurul său,
Iar obrazul obosit mai păstrează amintirea
Unui chip -frumos odată- dăruit de Dumnezeu.

Anii au săpat adânc...inima-i acum slăbită
Şi tresare suspinând când gândeşte la copii.
Cât ar vrea să-i ştie-alături, să-i mai vadă o clipită...
Apoi poate merge-acasă, la Tatăl din veşnicii.

Noaptea s-a lăsat de mult. Ea se roagă mai departe...
-Toată viaţa rugăciunea i-a fost scut, i-a dat putere-
Din înalturi ,Dumnezeu, ascultă a mamei şoapte
Şi-i trimite Duhul Sfânt să-i aducă mângâiere!

Obosită, tremurând, se ridică într-un târziu
Şi priveşte spre fereastră...simte dorul cum o cheamă...
Inima în piept se zbate...se avântă-n clocot viu
Când aude-o voce scumpă spunând: "Sărut mâna mamă!"

Vulcan-24-05-2012
Mary