Nevoi simțite și nevoi reale


Se ține-un câine după mine.
Motivul? O coajă de pâine.
Cu ochii ațintiți la ea,
Vine mereu în urma mea.

Mi-e drag de el și-l vreau acasă,
Atât de mult de el îmi pasă.
Îl mângâi și-i vorbesc duios,
Dar el se uită tot sfios.

Îi spun ce bine o să-i fie,
Pe canapea-n sufragerie.
Și cum de foame va uita,
Odată ajuns în casa mea.

Dar el nu știe ce vorbesc,
Cuvintele îl ocolesc.
Ochii lui mici nu sunt la mine,
Ci sunt mereu lipiți de pâine.

Ajunși acas`, în loc să mă urmeze,
Stătea în drum parcă să mediteze.
Deodată a fugit, dar nu spre mine,
Ci înspre un străin ce-a avea un colț de pâine.